x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cele două ratracuri de 4 milioane de lei vor ieşi pe pârtii în Poiană Braşov din acest weekend

Cele două ratracuri de 4 milioane de lei vor ieşi pe pârtii în Poiană Braşov din acest weekend

05 Feb 2020   •   17:05
Cele două ratracuri de 4 milioane de lei vor ieşi pe pârtii în Poiană Braşov din acest weekend

Două noi ratracuri, în valoare de circa 4 milioane de lei, vor fi utilizate, începând din acest weekend, pentru amenajarea pârtiilor din Poiana Braşov, acestea fiind achiziţionate de către municipalitate.


Cu un număr total de 6 ratracuri, domeniul schiabil din Poiana Braşov devine singurul din România care dispune de un număr atât de mare de astfel de utilaje pentru bătut zăpada.

"Azi-noapte a ajuns în Poiană primul ratrac, iar următorul va ajunge vineri, astfel că, din weekend, se va acţiona pe domeniul schiabil cu 6 ratracuri. Deşi este vorba de o investiţie consistentă a Primăriei, de aproximativ 4 milioane de lei, este una necesară, atâta timp cât ne-am propus să organizăm competiţii sportive internaţionale, încadrate în calendarul Federaţiei Internaţionale de Schi, dar şi să asigurăm turiştilor cele mai bune condiţii de schi. Sunt bucuros că au fost livrate atât de repede, pentru că ne va permite să pregătim pârtiile pentru cele două competiţii majore din luna februarie, Children Trophy şi Nation CUP şi să avem cele mai bune pârtii, cel puţin în România", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul George Scripcaru.

Pe lângă cele 6 ratracuri, pentru amenajarea pârtiilor sunt utilizate 120 de lăncii şi 29 de tunuri de zăpadă, din care 10 fixe şi 19 mobile.

Şeful Serviciului Întreţinere Pârtii Poiana Braşov, Dorin Drăgoi, a declarat, la rândul său, că noile ratracuri pentru amenajarea pârtiilor, marca PistenBully, cu cabestan, produse în Germania, "sunt mercedesurile" acestei categorii de utilaje.

"Domeniul schiabil din Poiană va arăta din ce în ce mai bine, singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinim este să avem suficientă zăpadă. La ora actuală s-a produs zăpadă artificială, apa din lac care s-a pompat a fost undeva la 130.000 metri cubi. Dacă ne ajută şi condiţiile meteo - şi, iată că a venit a doua ninsoare din acest an - competiţiile internaţionale programate în această perioadă se vor desfăşura în condiţiile cerute de Federaţia Internaţională de Schi", a afirmat Drăgoi.

În perioada 10-14 februarie, la Poiana Braşov, se va desfăşura FIS Children s Trophy, la care sunt aşteptaţi schiori din categoriile sub 14 şi sub 16 ani, fete şi băieţi, din 10 ţări, inclusiv România.

De asemenea, în perioada 18-21 februarie, tot în Masivul Postăvaru, pe pârtia de schi Subteleferic, se va desfăşura, în premieră, FIS-SES 2020 Race, la care sunt aşteptaţi schiori cu vârsta peste 16 ani. 

www.agerpres.ro

×