x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil de doi ani, din Maramureș, accidentat mortal de o autoutilitară condusă de concubinul bunicii

Copil de doi ani, din Maramureș, accidentat mortal de o autoutilitară condusă de concubinul bunicii

25 Mai 2020   •   13:26
Copil de doi ani, din Maramureș, accidentat mortal de o autoutilitară condusă de concubinul bunicii

Un copil de doi ani din localitatea Sălsig, județul Maramureș, a fost accidentat de o autoutilitară condusă de concubinul bunicii sale care nu avea permis de conducere, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanții Poliției Maramureș au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că băiețelul a fost, inițial, rănit și dus la Centrul Medical din Fărcașa și, ulterior, la Spitalul Județean Baia Mare.

„Personalul medical din cadrul Centrului Medical de Permanenţă Fărcaşa a sesizat poliţiştii despre faptul că a fost adus, pentru îngrijiri medicale, un băiețel de aproximativ doi ani, care prezenta leziuni. S-a stabilit că băiatul, în timp ce se afla în curtea unui imobil, a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, care efectua o manevră de întoarcere. Dându-şi seama că băiețelul a fost rănit, bărbatul l-a transportat la Centrul de Permanenţă Fărcaşa pentru îngrijiri medicale iar, ulterior, la Spitalul Județean Baia Mare, unde, duminică, a decedat”, au spus polițiștii.

Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei, care era concubibul bunicii băiețelului mort, nu se afla sub influenţa alcoolului dar polițiștii au stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„În acest caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au precizat polițiștii maramureșeni.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copil accidentat mortal Maramureș