x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră la Penitenciarul Giurgiu: Doi deţinuţi, colegi de celulă, găsiţi morţi

Descoperire macabră la Penitenciarul Giurgiu: Doi deţinuţi, colegi de celulă, găsiţi morţi

14 Sep 2020   •   12:25
Descoperire macabră la Penitenciarul Giurgiu: Doi deţinuţi, colegi de celulă, găsiţi morţi

În această dimineaţa doi deţinuţi ai Penitenciarului Giurgiu au fost găsiţi morţi în celula lor. Cei doi aveau afecţiuni medicale şi urmau un tratament medical. Cele două persoane decedate au fost descoperite la ora 7.00 de gardienii închisorii care au solicitat ajutor medical.

Potrivit reprezentanților unității de detenție, victimele, aflate în aceeași celulă, aveau mai multe afecțiuni pentru care primeau tratament.

După declararea decesului au fost informate familiile celor doi, dar și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, scrie Mediafax

Anchetatorii vor stabili împrejurările în care s-a produs decesul deținuților.

 

×
Subiecte în articol: detinuti morti penitenciar