x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dezastru în Penitenciarul Galați: Peste 150 de oameni, contacți ai polițistului confirmat cu COVID

Dezastru în Penitenciarul Galați: Peste 150 de oameni, contacți ai polițistului confirmat cu COVID

01 Iul 2020   •   21:10
Dezastru în Penitenciarul Galați: Peste 150 de oameni, contacți ai polițistului confirmat cu COVID

Polițistul de la Penitenciarul Galați, confirmat cu COVID-19, a intrat în contact cu 27 de colegi și 125 de deținuți, arată datele anchetei epidemiologice desfășurate în instituție.

Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în urma anchetei epidemiologice au fost identificaţi 27 de contacţi în rândul angajaților şi 125 de contacţi în rândul deținuților.

Poliţiştii care au intrat în contact cu colegul lor depistat cu COVID-19 au fost scoşi din serviciu şi se află la domiciliu, iar continuarea misiunilor se face cu personal de rezervă.

Deținuții care au intrat în contact cu polițistul bolnav au fost informaţi cu privire la cazul angajatului confirmat pozitiv, fiind monitorizaţi medical, în scop preventiv. Deţinuţii sunt cazați în două secţii de deţinere şi nu interacționează cu cei din celelalte secţii. Nu au fost identificate situaţii de manifestare a simptomatologiei specifice COVID-19, anunță ANP.

„Administraţia penitenciarului aplică conduita indicată de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi şi implementează măsurile aferente Planului de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii și răspândirii infecției cu COVID-19 în rândul personalului și al persoanelor private de libertate (dezinfectare spaţii comune, intensificare triaj epidemiologic, monitorizare medicală, port al echipamentului de protecţie, distanţare de siguranţă, dialog permanent cu structurile competente ale Ministerului Sănătăţii)”, se arată în comunicat.

Polițistul de la Penitenciarul Galați a fost confirmat, miercuri, cu COVID-19.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid penitenciar galati