x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi copii și o femeie răniți, pe un drum din Cluj. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe o șosea înzăpezită

Doi copii și o femeie răniți, pe un drum din Cluj. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe o șosea înzăpezită

21 Noi 2020   •   10:19
Doi copii și o femeie răniți, pe un drum din Cluj. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe o șosea înzăpezită
Sursa foto: ISU Cluj

Doi copii de 10 și 12 ani și o femeie de 32 de ani au fost răniți sâmbătă, după ce mașina în care erau, condusă de o tânără de 21 de ani, s-a răsturnat pe o șosea înzăpezită din Cluj, scrie Mediafax

Conform primelor informații, la volan se afla o tânără de 21 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea pe DN1 E60. În localitatea Feleacu, femeia a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă. Mașina a lovit un parapet de beton și s-a răsturnat.

În urma impactului doi copii de 10 si 12 ani, și o femeie de 32 de ani au fost răniți și duși la spital.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit ISU Cluj, în mașină erau cinci persoane, toate conștiente la sosirea pompierilor.

 

ISU Cluj

 

×
Subiecte în articol: accdent cluj