x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi copii și trei adulți din Sibiu transportați la spital în urma unei explozii

Doi copii și trei adulți din Sibiu transportați la spital în urma unei explozii

30 Mai 2020   •   12:00
Doi copii și trei adulți din Sibiu transportați la spital în urma unei explozii

 ISU Sibiu - Secția Mediaș a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari în sat Curciu, comuna Dârlos, str. Principală unde s-a produs o explozie a unei butelii, sâmbătă dimineață, în jurul orei 05:30, și cinci persoane au fost rănite, informează instituția.

Echipajele medicale SAJ impreuna cu echipajele ISU au acordat asistenta medicală de urgență la trei adulti si doi copii care prezentau arsuri de diferite grade, precizează serviciul de ambulanță Sibiu.

Victimele sunt o femeie de 64 ani, cu arsuri pe membrele superioare și torace, un barbat de 65 ani cu arsuri pe o suprafață de 90% din corp, de diferite grade pe membre, torace și abdomen, un barbat de 30 ani cu arsuri pe membre, torace, abdomen, precum și două fetițe în varsta de 7 si respectiv 10 ani. Cea de 10 ani prezinta arsuri pe 30 % din suprafața corporală iar cea de 7 ani arsuri la față si membre superioare.

Victimele au fost transportate la CPU Medias .

După evaluarea din CPU Mediaș s-a hotărât transportarea victimelor la UPU Sibiu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: explozie victime sibiu