x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două incendii de amploare în judeţul Vaslui

Două incendii de amploare în judeţul Vaslui

06 Oct 2016   •   09:46
Două incendii de amploare în judeţul Vaslui

Două incendii de amploare au avut loc în judeţul Vaslui, unul la un depozit de furaje şi altul într-o livadă cu o suprafaţă de două hectare, a informat joi dimineaţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Podul Înalt' din Vaslui.

Focul izbucnit miercuri seara la un depozit de furaje din localitatea Moara Domnească, comuna Văleni, a distrus aproximativ 25 tone de lucernă, 30 de metri pătraţi de acoperiş din ţiglă pe structură din lemn, o tonă de porumb, trei tone de baloţi de lucernă şi două tone de rumeguş.

Pompierii de la ISU Vaslui au reuşit să salveze locuinţele aflate în apropierea incendiului, care se pare că a fost generat de un rest de ţigară aruncat neglijent.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi una pentru asigurarea rezervei de apă necesară lichidării incendiului, cu şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui.

În momentul sosirii pompierilor la locul intervenţiei incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat la întreg depozitul de furaje, precum şi la o anexă gospodărească aparţinând altui proprietar, cu posibilitate de extindere către trei locuinţe aflate în imediata apropiere. Pompierii au acţionat imediat pentru protejarea şi salvarea locuinţelor, concomitent cu stingerea furajelor, se arată într-un comunicat transmis de ISU Vaslui.

Potrivit sursei citate, Garda II Negreşti a intervenit miercuri seara şi în suburbia Parpaniţa pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată dintr-o livadă dezafectată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. La faţa locului s-au deplasat şase subofiţeri cu o autospecială de intervenţie, reuşindu-se lichidarea incendiului în aproximativ o oră. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: incendiu