x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de pestă porcină africană, confirmat într-o fermă din Bistrița-Năsăud

Focar de pestă porcină africană, confirmat într-o fermă din Bistrița-Năsăud

08 Ian 2021   •   15:25
Focar de pestă porcină africană, confirmat într-o fermă din Bistrița-Năsăud

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploatație de porci din localitatea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud.

„În urma confirmării pestei porcine africane la porcii domestici dintr-o exploatație de pe raza localității Nușeni, la propunerea DSVSA BN, prefectul judeţului a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) la data de 08.01.2021, pentru actualizarea și aprobarea ”, a informat vineri Prefectura Bistrița-Năsăud.

Prin planul de măsuri a fost stabilită zona afectată, care este formată din zona de protecție de minim 3 km în jurul focarului și o zonă de supraveghere cu o rază de cel puțin 10 km, scrie Mediafax

Astfel, zona de protecție cuprinde localitățile Nușeni și Rusu de Sus, iar cea de supraveghere localitățile Coldău, Beclean, Rusu de Jos, Figa, Agrișu de Sus, Șintereag Gară, Șieu Odorhei, Șieu Sfântu, Bretea, Coasta, Cristur-Șieu, Podirei, Chintelnic, Șirioara, Feleac, Chiraleș, Sâniacob, Enciu, Bidiu, Bozieș, Beudiu, Vița, Chețiu, Dumbrava, Malin.

Din zona afectată fac parte și fondurile de vânătoare: Figa, Sâniacob, Malin, Bozieș, a mai anunțat Prefectura.

 

×
Subiecte în articol: pesta porcina africana