x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Galați: Masca devine obligatorie, restaurantele rămân închise

Galați: Masca devine obligatorie, restaurantele rămân închise

12 Oct 2020   •   20:52
Galați: Masca devine obligatorie, restaurantele rămân închise
Sursa foto: Lucian Alecu

Masca devine obligatorie și restaurantele rămân închise încă o săptămână în orașul Galați și în mai multe localități din județ. Cetățenii din zonele afectate de epidemia de Covid 19 vor primi mesajul RO-ALERT.

Comitetul județean pentru Situații de Urgență a anunțat că începând de marți, de la ora 06.00, în municipiul Galați și în comunele Cuca, Gohor, Ivești, Șendren și Vânători, în toate spațiile publice, atât cele interioare, cât și cele exterioare, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Restaurantele, cafenelele, teatrele și cazinourile vor fi închise încă șapte zile în localitățile menționate.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi va transmite zilnic, prin aplicația RO-ALERT, mesaje pentru respectarea măsurilor preventive împotriva îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2, la nivelul localităților unde incidența cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri/1000 de locuitori.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mască galati