x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Încă o locomotivă a luat foc.60 de călători au fost evacuați

Încă o locomotivă a luat foc.60 de călători au fost evacuați

23 Aug 2021   •   20:16
Încă o locomotivă a luat foc.60 de călători au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit, luni, la locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord. Incendiul s-a manifestat cu degajare de fum între stațiile Poieni-Ciucea, din județul Cluj. Potrivit CFR Călători, trenul are o întârziere de 150 de minute.

CFR Călători a transmis că la locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord s-a produs o degajare de fum între stațiile Poieni-Ciucea.

Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, iar mecanicul a acționat cu stingătoarele.

Conform procedurilor, a fost avizat serviciul 112, iar o echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului.

„Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate. Trenul își va relua mersul în condiții de siguranță, cu o întârziere de circa 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la stația Cluj Napoca. Călătorii trenului IR 1833 vor primi apă în stația Oradea”, au transmis reprezentanții CFR Călători.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare, după sosirea locomotivei în depou.

×
Subiecte în articol: incendiu locomotiva