x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporții la Suceava. Au ars 125 de tone de furaje și mai mule animale

Incendiu de proporții la Suceava. Au ars 125 de tone de furaje și mai mule animale

29 Noi 2020   •   10:56
Incendiu de proporții la Suceava. Au ars 125 de tone de furaje și mai mule animale

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, la un adăpost de animale din comuna Baia, județul Suceava. Au ars 125 de tone de furaje, au murit șase oi și un cal. Primele indicii arată că focul a fost pus intenționat.

Militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Baia și Cornu Luncii, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere și un excavator pentru localizarea și lichidarea acestuia.

Incendiul a fost anunțat cu întârziere, astfel încât, la sosirea pompierilor, ardea întreaga construcție din lemn a adăpostului, precum și depozitul de furaje.

Flăcările au cuprins adăpostul de animale pe o suprafață de 450 mp și furajele depozitate în baloți pătrați (circa 4.000 de bucăți) și rotunzi (circa 60 de bucăți), pe o suprafață de aproximativ 150 mp. În total au ars circa 125 de tone de plante furajere.

În incendiu au murit șase oi și un cal.

„Deși focul a fost localizat repede, operațiunea de lichidare a incendiului a fost de durată. Aceasta a fost îngreunată de cantitatea mare de plante furajere, care a trebuit să fie răscolită pentru identificarea eventualelor focare ascunse. Astfel, misiunea s-a încheiat după aproape nouă ore de efort susținut”, transmite ISU Suceava.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Mediafax

×
Subiecte în articol: incendiu