x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-o fabrică din Sibiu. 80 de angajați s-au autoevacuat

Incendiu într-o fabrică din Sibiu. 80 de angajați s-au autoevacuat

27 Iul 2021   •   07:21
Incendiu într-o fabrică din Sibiu. 80 de angajați s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit luni seara într-o fabrică din zona industrială a orașului Sibiu. 80 de angajați care se aflau în unitate în momentul în care a pornit incendiul s-au autoevacuat.

Potrivit ISU Sibiu, pompierii au fost sesizați luni seara cu privire la izbucnirea unui incendiu produs în partea superioară a unui cuptor de vopsire aparținând unei firme situate în zona industrială a orașului.

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, în mod preventiv, circa 80 de angajați s-au autoevacuat.

Incendiul a fost lichidat, fără să fie înregistrate victime.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unui scurtcircuit electric produs la sistemul de ventilație a cabinei de uscare”, au transmis pompierii sibieni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu