x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la o școală din Vrancea. 30 de elevi, evacuați

Incendiu la o școală din Vrancea. 30 de elevi, evacuați

29 Mar 2021   •   11:48
Incendiu la o școală din Vrancea. 30 de elevi, evacuați

Un incendiu a izbucnit luni dimineața la școala din satul Roșioara, comuna Mera, județul Vrancea. A fost afectată anexa în care funcționa centrala termică a unității de învățământ. 30 de elevi și alte 16 persoane, profesori și personal auxiliar, au fost evacuați.

Potrivit ISU Vrancea, incendiul la o anexă a Școlii Gimnaziale din satul Roșioara, comuna Mera, a fost anunțat prin 112 la ora 8.45.

La fața locului s-au deplasat patru 4 echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Pentru stingerea incendiului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în jurul coșului de evacuare a fumului.

Echipajele au lichidat incendiului. În urma acestuia, au ars circa 3 metri pătrați din izolația exterioară a anexei unde funcționa centrala termică, alimentată cu lemne. Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum neizolat termic față de materialele combustibile, susțin pompierii.

Au fost evacuați 30 de elevi, iar alte 16 persoane, reprezentând cadre didactice și personal auxiliar s-au autoevacuat.

Nu au fost înregistrate victime.

×
Subiecte în articol: incendiu scoala vrancea elevi evacuaţi