x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la Tribunalul Buzău

Incendiu la Tribunalul Buzău

30 Iun 2020   •   19:58
Incendiu la Tribunalul Buzău
Sursa foto: Arhiva

Un incendiu a izbucnit marți într-o încăpere a Tribunalului Buzău. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate, iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului mocnit care a pornit de la un copiator defect.

Potrivit reprezentanților Tribunalului Buzău, fumul a fost observat de jandarmul care asigura paza instituției.

„Subofițerul jandarm aflat în serviciul de pază și protecție la Tribunalul Buzău a simțit un miros înțepător în incinta obiectivului, iar în urma verificărilor, a observat că dintr-o încăpere încuiată a început deja să iasă fum. Jandarmii au procedat la anunțarea și evacuarea persoanelor aflate în interior și au solicitat imediat prezența echipajelor specializate ale ISU și IJJ pentru luarea măsurilor la fața locului”, au transmis reprezentanții Tribunalului Buzău.

Reprezentanții ISU Buzău au precizat pentru MEDIAFAX că focul a fost mocnit, au ars doar câteva hârtii și că incendiul a izbucnit de la un copiator defect.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu tribunal