x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Măsuri anti-COVID la Chiajna. Rata de infectare în comună este 2,12 la mia de locuitori

Măsuri anti-COVID la Chiajna. Rata de infectare în comună este 2,12 la mia de locuitori

03 Sep 2021   •   17:16
Măsuri anti-COVID la Chiajna. Rata de infectare în comună este 2,12 la mia de locuitori

Autoritățile au decis să impună restricții în comuna Chiajna din cauza înmulțirii cazurilor de COVID 19. Măsurile vor intra în vigoare la miezul nopții.

Prefectura Ilfov a anunțat că „având în vedere faptul că la nivelul comunei Chiajna s-a înregistrat o valoare a ratei de incidență cumulată calculată la 14 zile de 2,12/1000 locuitori, în urma propunerii Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, astăzi, 03 septembrie 2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea nr. 150 privind măsurile dispuse pentru localitatea Chiajna.”

Printre măsurile care vor intra în vigoare la noapte sunt reducerea numărului de spectatori la competițiile sportive și la evenimentele culturale și impunerea măsurilor de protecție la toate evenimentele publice.

Evenimentele private vor fi organizate respectându-se numărul limită de participanți, iar în spațiile publice, piețe, stații de autobuz și mijloace de transport, purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Mediafax

×