x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Morţii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt ţinuţi într-o remorcă frigorifică, pe stadion

Morţii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt ţinuţi într-o remorcă frigorifică, pe stadion

17 Noi 2020   •   22:56
Morţii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt ţinuţi într-o remorcă frigorifică, pe stadion
Sursa foto: observator.tv

De la debutul pandemiei de coronavirus în ţara noastră, în judeţul Timiş au murit 338 de persoane, cele mai multe dintre ele, la Spitalul Victor Babeş. Pentru că locurile pentru decedații de COVID-19 sunt insuficiente, managerul spitalului a externalizat serviciul de depozitare a cadavrelor.

Morga Spitalului Victor Babeș din Timișoara are două locuri pentru pacienţii cu COVID-19 şi trei pentru pacienţii non-COVID-19.

În aceste condiţii, managerul spitalului a externalizat serviciul de depozitare a cadavrelor.

„Cel mai mult am avut până acum într-un weekend, 10 decese. Imaginaţi-vă 10 decese puse pe două locuri. De la acest fenomen am luat această decizie. Am încheiat un contract cu o firmă de pompe funebre să ne ajute cu transportul şi să ne ajute să depozităm decedaţii. Am luat această decizie pentru a asigura condiţii decente, ca aparţinătorii să îşi ia trupurile neînsufleţite”, a explicat managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, Cristian Oancea, pentru Aleph News.

Contractul, încheiat este valabil până la sfârșitul anului.

Conform contractului publicat pe SICAP, preţul este de 81.000 de lei şi include transportul şi depozitarea, pentru 24 de ore, a 150 de persoane decedate.

Mai exact, pacienţii decedaţi sunt ridicaţi de la spital şi tranportaţi într-un TIR frigorific, pe stadionul CFR, de unde sunt luaţi de familie sau rude.

„Am avut cazuri în care aparţinătorii erau carantinaţi, fiind pozitivi, şi nu puteau să ridice trupurile neînsufleţite şi atunci s-a luat această decizie tocmai pentru a decongestiona şi a oferi o soluţie civilizată. Când avem un volum mare de decedaţi nu putem să-i punem pe jos, trebuie să ne comportăm civilizat şi decent şi să avem totuşi un spirit ecumenic”, a mai spus Oancea.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: morti covid timisoara