x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Motociclist decedat într-un accident pe Transalpina

Motociclist decedat într-un accident pe Transalpina

26 Iun 2021   •   18:30
Motociclist decedat într-un accident pe Transalpina

Un motociclist a decedat într-un accident produs sâmbătă pe DN 67C - Transalpina, pe raza localităţii Mărtinie, comuna Şugag.

Victima este un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Marghita, judeţul Bihor, care, potrivit Poliţiei, în timp ce se deplasa pe o motocicletă, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 68 de ani.

"În urma accidentului rutier, motociclistul a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, Garda de Intervenţie Sebeş a intervenit pentru acordare prim ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 67C, pe raza localităţii Mărtinie - Şugag, în care era implicat un motociclist.

"Concomitent cu echipajul SMURD B2 a fost alertat şi echipajul elicopterului SMURD Târgu Mureş, care au acţionat împreună pentru resuscitarea cardio-pulmonară. Din nefericire (...), din cauza faptului că motociclistul, un bărbat de aproximativ 40 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a fost declarat decesul, a transmis Radu Botezan.

În urma accidentului, traficul a fost blocat în zonă pe ambele sensuri două ore, după care circulaţia s-a reluat alternativ, pe o bandă. AGERPRES

×