x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mureş: O femeie rănită într-o explozie, la Reghin, transportată cu un avion medical la Bucureşti

Mureş: O femeie rănită într-o explozie, la Reghin, transportată cu un avion medical la Bucureşti

07 Feb 2017   •   15:34
Mureş: O femeie rănită într-o explozie, la Reghin, transportată cu un avion medical la Bucureşti
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

 O femeie de 57 de ani din Reghin, care a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 60% din corp, după ce în casa în care se afla s-a produs, marţi, o explozie, a fost transportată cu un avion SMURD la Bucureşti. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat pentru AGERPRES, că pe lângă arsurile de pe corp, femeia are afectate şi căile aeriene. Ea a fost intubată şi stabilizată hemodinamic la UPU SMURD, după care a fost îmbarcată într-un avion medical. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag, a declarat pentru AGERPRES, că pompierii militari au fost alertaţi la numărul 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Reghin. 

'La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Reghin şi o ambulanţă SAJ, iar în sprijin a fost trimisă grupa operativă a inspectoratului. După executarea recunoaşterii s-a constatat că incendiul a izbucnit în urma unei explozii, iar la locul solicitării existau trei victime, una de cod galben (o femeie de 57 de ani cu arsuri de gradul 2 şi 3 la nivelul membrelor superioare) şi una de cod verde (un bărbat de 89 de ani) au fost preluate de către ambulanţe şi transportate la U.P.U., iar cea de-a treia victimă a refuzat transportul. Concomitent cu acţiunile de salvare a victimelor s-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului', a arătat căpitanul Virag. 

Acesta a mai spus că în urma exploziei casa a fost distrusă în proporţie de 90 % şi că se efectuează cercetări cu privire la cauza producerii exploziei.

×