x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pista de atletism şi gazonul de pe Cluj Arena, distruse la UNTOLD

Pista de atletism şi gazonul de pe Cluj Arena, distruse la UNTOLD

22 Sep 2021   •   10:40
Pista de atletism şi gazonul de pe Cluj Arena, distruse la UNTOLD

Pista de atletism şi gazonul de pe Cluj Arena au fost distruse în timpul festivalului de muzică UNTOLD. Gazonul urmează să fie înlocuit, aflându-se momentan în stare deplorabilă. Mai dificilă este situaţia pistei, care va găzdui un Campionat European de atletism pentru tineret.

La UNTOLD 2021 au participat 265.000 de persoane, pe durata celor patru zile de festival. Cel mai mare festival de muzică electronică din România a provocat daunele materiale celui mai mare şi mai modern stadion din Transilvania, Cluj Arena.

Suprafaţa de joc, gazonul, este distrus iremediabil, urmând a fi înlocuit de organizatori cu variante low cost, informează transilvaniareporter. Gazonul se poate înlocui, însă pista de atletism a stadionului a devenit inutilizabilă.

Cluj Arena a fost desemnat oficial, anul acesta, de către European Athletics drept gazdă a Campionatului European de Atletism U20 din 2023, o întrecere la care ar urma să participe aproximativ 1.500 de sportivi din peste 40 de ţări.

Şi dacă timpul rămas pare mai mult decât suficient, cei care cred acest lucru ar trebui să ia în seamă faptul că odată schimbată pista, aceasta va trebui să treacă o serie de teste şi inspecţii ale forului continental de atletism pentru ca europenele U20 din 2023 să mai fie găzduite de Cluj Arena.

Înlocuirea gazonului va costa 180.000 de euro. În tot acest timp, echipa de fotbal Universitatea Cluj îşi joacă meciurile de pe teren propriu la Bistriţa sau la Sânmartin.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Untold