x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițist din Giurgiu găsit împușcat în cap, în mașină

Polițist din Giurgiu găsit împușcat în cap, în mașină

26 Noi 2020   •   16:56
Polițist din Giurgiu găsit împușcat în cap, în mașină

Adjunctul unui șef de Poliție din județul Giurgiu a fost găsit joi mort, împușcat în cap în mașină. Tânărul de 29 de ani fusese evaluat psihologic în iulie 2017, svrie Mediafax

Un bărbat a sesizat Poliția că la ieșirea din satul Căscioarele, comuna Găiseni, într-o mașină, se află o persoană plină de sânge.

Polițiști din Bolintin au constatat că pe D.C. 187, la ieșirea din localitatea Găiseni către Căscioarele, a fost identificat un autoturism în interiorul căruia se afla un bărbat mort, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului.

În urma verificărilor, a fost identificată persoana în cauză ca fiind un tânăr de 29 de ani, având funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție Găiseni, județul Giurgiu, acesta aflându-se în afara serviciului.

Polițistul a fost încadrat din sursa externă în luna ianuarie a anulului 2017, în funcția de ajutor șef post, la Postul de Poliție Găiseni, județul Giurgiu.

Din punct de vedere psihologic, polițistul a fost evaluat la data de 26 iulie 2017.

„La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru a efectua cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, transmite Poliția Giurgiu.

 

×
Subiecte în articol: politist impuscat giurgiu