x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițist local de 44 de ani, din Galați, mort din cauza coronavirusului

Polițist local de 44 de ani, din Galați, mort din cauza coronavirusului

24 Oct 2020   •   10:25
Polițist local de 44 de ani, din Galați, mort din cauza coronavirusului

Un polițist local, în vârstă de 44 de ani, din Galați, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, infectat cu SARS-CoV-2. Acesta fusese confirmat în 15 octombrie, după ce, din 10 octombrie, se izolase pentru că avea simptome ale bolii, însă nu a mers la spital.

 

Polițistul local din Galați, în vârstă de 44 ani, a fost confirmat cu COVID-19 în 15 octombrie.

El se afla în izolare la domiciliu pe 10 octombrie, când a început să aibă primele simptome și nu a mers la spital, deși, în ultimele zile, se simțea tot mai rău.

„Conducerea Poliției Locale a fost informată încă de când a fost confirmat diagnosticul. Au fost izolați toți polițiștii locali care au fost contacți direcți și s-a dispus dezinfecție generală în secția unde lucra și în toate autospecialele de serviciu", a declarat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Polițistul local care a murit din cauza COVID-19 nu era cunoscut cu boli cronice. El era căsătorit și avea un copil.

Mediafax

×
Subiecte în articol: politist mort coronavirus