x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Sectorului 1 începe anveloparea blocurilor

Primăria Sectorului 1 începe anveloparea blocurilor

07 Mai 2021   •   12:38
Primăria Sectorului 1 începe anveloparea blocurilor

Primăria Sectorului 1 a început lucrările de reabilitare termică la 30 de blocuri. Valoarea lucrărilor se ridică la circa 30 de milioane de lei. În a doua etapă a programului vor fi incluse alte 47 de blocuri care necesită anvelopare.

„Programul de creștere a performanței energetice a clădirilor de locuințe” beneficiază de finanțare din partea Băncii Europene de Investiții (BCE).

„Ne vom asigura că lucrările de anvelopare se efectuează temeinic, vom verifica periodic respectarea standardelor de calitate și a prevederilor din caietul de sarcini. Ne dorim ca, la finalizarea lucrărilor, locuitorii Sectorului 1 să beneficieze de toate avantajele reabilitării termice: performanță energetică ridicată, aspect urbanistic plăcut și facturi mai mici la întreținere”, spune viceprimarul Oliver Păiuși.

Valoarea lucrărilor pentru imobilele aflate în execuție este de 29.263.829 lei, inclusiv TVA.

În perioada următoare, Primăria Sectorului 1 va lansa procedura de achiziție pentru proiectarea (realizarea de proiecte tehnice) altor 85 de imobile, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 77.000.000 lei, inclusiv TVA.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sector 1 anvelopare