x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prefectura anunță excepțiile de la restricțiile impuse în București

Prefectura anunță excepțiile de la restricțiile impuse în București

27 Mar 2021   •   15:26
Prefectura anunță excepțiile de la restricțiile impuse în București
Sursa foto: Captura Antena 3

UPDATE: Prefectura București a anunțat care sunt excepțiile la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență. Noile reguli se vor aplica începând de duminică, la miezul nopții.

Potrivit Prefecturii București, cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.

De asemenea, scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, dacă persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.

Totodată, victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă, anunță autoritățile.

Nu în cele din urmă, este permisă deplasarea către centrele de vaccinare.

Comitetul pentru Situații de Urgență din Municipiul București a stabilit că noile restricțiile intră în vigoare duminică de la miezul nopții. Decizia a fost luată în condițiile în care rata de infectare a ajuns la 6,88 la mie.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a stabilit, sâmbătă, noile restricții, în condițiile în care rata de infectare a ajuns la 6,88 la mie. Magazinele se închid în weekend la ora 18.00, în rest la 21.00.

UPTADE: Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a stabilit, sâmbătă, noile restricții, în condițiile în care rata de infectare a ajuns la 6,88 la mie. Magazinele se închid în weekend la ora 18.00, în rest la 21.00. De Paștele catolic se poate circula până la ora 2.00.

Conform Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, restricțiile intră în vigoare duminică de la miezul nopții.

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi

- deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării

- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie

- părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

Bucureștenii trebuie să prezinte fie legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, fie o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal se prezintă declarația pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui catolic se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 03.04.2021 – 04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00.

Programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbăta și duminica.

În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 locuitori.

Prin excepție de la aceste prevederi, în intervalul orar 21.00 - 05.00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Totodată, s-a decis suspendarea activitățiisălilor de sport/fitness, până când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană.

Accesul în piețele agroalimentare și în piețele volante se face cu respectarea distanțării de minimum 2 metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.

STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

Se va respecta circuitul de urcare/coborare în mijlocul de transport, accesul pasagerilor realizându-se prin ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.

STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio – video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

Și Metrorex va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

În ce privește școlile, participarea la ore se va desfășura astfel:

Cu prezență fizică pentru:

- toți preșcolarii și elevii din învățământul primar

- elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale

Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități:

- simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
- evaluările naționale.

Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Restaurantele şi cafenelele din interior se închid, precum și alte spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent.

Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in.

Este, de asemenea, interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.

UPDATE: Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat înainte de şedinţa prin care se vor adopta noile restricţii în Capitală, că măsurile ce vor fi aplicate sunt acelaşi care au fost adoptate prin Hotărârea de Guvern.

"Nu modificăm nimic, sunt regulile din ordinul miniștrilor, credem că e bine să fie prinse în același act. Măsurile o să intre în vigoare de la ora 00.00, dar noua oră de la care nu putem să ieșim va intra în vigoare duminică seară", a spus Stoica.

Știre inițială: Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București este convocat sâmbătă pentru adoptarea măsurilor care vor fi instituite de duminică, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

„Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Se va publica între timp hotărârea și vom lua măsurile care vor fi cu aplicabilitate de duminică”, spunea, vineri seara, Alin Stoica.

Acesta preciza că CSUMB va fi convocat sâmbătă „undeva, între orele 11.00 și 14.00”.

Prefectul anunța că multe dintre măsurile care vor fi aplicate vor fi „clarificate”.

„Avem și o serie de întrebări, știm că sunt multe întrebări legate de partea asta, se colectează întrebările și vom avea mai multă claritate pe toate măsurile care se vor aplica”, a mai spus Stoica.

 

×
Subiecte în articol: Alin Stoica