x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Satu Mare: Peste 220 de porci au fost ucişi din cauza pestei porcine

Satu Mare: Peste 220 de porci au fost ucişi din cauza pestei porcine

09 Aug 2019   •   13:33
Satu Mare: Peste 220 de porci au fost ucişi din cauza pestei porcine

Peste 220 de porci au fost ucişi în judeţul Satu Mare din cauza pestei porcine africane, fiind active peste 20 de focare, a informat vineri, printr-un comunicat de presă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

"Rămân active focarele de pestă porcină africană din exploataţiile non-profesionale din localităţile: Bercu Nou - 2, Porumbeşti - 9, Mesteacăn - 3, Sărăuad - 6, Tăşnad - 2, Santău - 1. Dintre cei 248 de porci domestici afectaţi de boală, 19 capete au murit, iar 229 au fost ucişi în focar. Din cei 151 de mistreţi găsiţi morţi - un număr de 116 capete au fost pozitivi, iar din cei 1.418 mistreţi împuşcaţi, un număr de 37 de mistreţi au fost pozitivi în fondurile de vânătoare de pe raza judeţului", au precizat reprezentanţii DSVSA.

Potrivit sursei citate, în urma controalelor desfăşurate în perioada 2-8 august a fost depistat un mijloc de transport în care erau opt suine adulte, în greutate totală de 147 de kilograme, cu o valoare de 2.200 lei, care au fost confiscate, eutanasiate şi incinerate într-o unitate de ecarisare, întrucât mişcarea acestora era interzisă.

DSVSA atrage atenţia că mişcarea tuturor suinelor pe o rază de 10 kilometri de focarele de pestă porcină africană este interzisă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pesta porcina africana