x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Spital nou la Oradea. Autoritățile au prezentat proiectul unității medicale

Spital nou la Oradea. Autoritățile au prezentat proiectul unității medicale

29 Apr 2021   •   20:29
Spital nou la Oradea. Autoritățile au prezentat proiectul unității medicale

 Autoritățile din Oradea au prezentat proiectul viitorului spital de boli infecțioase și pneumologie. Va costa 128 milioane de euro și va fi cel mai modern spital de boli infecțioase din România, anunță autoritățile.

Spitalul va fi construit pe un teren de 3,5 hectare care a fost transferat din proprietatea Consiliului Județean Bihor în cea a Primăriei Oradea.

Viitoarea unitate medicală va avea cel puțin 218 paturi și va costa 128 milioane de euro, fonduri europene.

„Ne dorim ca Oradea să aibă cel mai modern spital de boli infecțioase din România. Proiectul noului spital a fost realizat după trei principii: flexibilitate, securitate și eficiență. Un spital de boli infectioase trebuie să aibă de trei ori suprafața unui spital județean, datorită circuitelor de securitate, care ne feresc de contaminare. Noul spital va avea minimum 218 paturi, cu suplimentare până la 295, în funcție de necesități, la care se adaugă 20 de paturi spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, un compartiment pentru primiri urgențe, ambulator integrat și un bloc operator pentru situații de urgență. Suprafața totală a terenului este de 3,5 hectare, suprafața construită este de 1 hectar, parcarea va avea 175 locuri pentru autoturisme, 139 locuri pentru biciclete, ele fiind situate atât subteran cât și suprateran”, a anunțat Florin Birta, primarul orașului Oradea.

Autoritățile vor începe curând procedura pentru atribuirea contractului privind proiectarea și execuția. Primarul Birta estimează că lucrările vor începe în primăvara anului viitor și se vor finaliza până în anul 2025.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spital oradea