x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Suceava: Patru persoane rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme

Suceava: Patru persoane rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme

28 Aug 2021   •   18:00
Suceava: Patru persoane rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme

Patru persoane au fost rănite sâmbătă după-amiază, în urma unui accident care a avut loc în orașul Broșteni, județul Suceava. În accident au fost implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Suceava, coliziunea între cele două autoturisme a fost frontală.

Au fost implicate șase persoane, dintre care patru au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Crucea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei ambulanțe SAJ.

(sursa: Mediafax)

×