x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiş: Premieră mondială a operei „Romanian Revolution 1989”, scrisă de un compozitor american pentru Revoluţia de la Timişoara

Timiş: Premieră mondială a operei „Romanian Revolution 1989”, scrisă de un compozitor american pentru Revoluţia de la Timişoara

15 Dec 2019   •   13:08
Timiş: Premieră mondială a operei „Romanian Revolution 1989”, scrisă de un compozitor american pentru Revoluţia de la Timişoara

Unica operă lirică dedicată Revoluţiei din decembrie 1989 de la Timişoara, „Romanian Revolution 1989”, este scrisă de compozitorul american Aaron Garber şi va avea premiera mondială duminică seara, pe scena Teatrului Naţional, în interpretarea studenţilor Facultăţii de Muzică şi Teatru (FMT) a Universităţii de Vest (UVT).

Directorul proiectului, Mihai Popean, din cadrul FMT, a declarat, pentru AGERPRES, că lucrarea este scrisă într-un stil componistic în care publicul se va putea regăsi uşor, cu toate că este o operă contemporană, dar momentele de chatarsis dramatic sunt susţinute printr-o muzică absolut excepţională.

„Este o premieră mondială şi nu avem cu ce să o comparăm. Este un avantaj, dar este şi un moment de maximă responsabilitate, pentru că, fiind naşterea unei opere, aceasta reprezintă momentul în care noi trebuie să dăm dovada unei acurateţe excepţionale în a reda intenţia compozitorului. Dar, este vorba şi despre un eveniment istoric care pentru noi înseamnă ceva cu totul deosebit, care leagă generaţia nouă de studenţi şi generaţia noastră, a celor care am trecut prin acest eveniment. Ei ştiu aceste lucruri doar din poveşti şi acum avem posibilitatea de a fi împreună la întâlnirea dintre generaţii. Pentru Timişoara, în special, este important acest eveniment, pentru că este sufletul Revoluţiei. Gândindu-ne la tot ceea ce se întâmplă chiar în Operă şi în Piaţa Operei, am văzut la repetiţii multe lacrimi şi la cei care interpretează şi la diverşi participanţi, ceea ce înseamnă că opera atinge emoţional un adevăr al nostru, foarte personal. De aceea, este o responsabilitate cu totul deosebită”, a spus Popean.

Directorul proiectului a precizat că Aaron Garber a făcut cercetare pe tema abordată, a studiat toate sursele şi a imaginat această operă din perspectiva unei familii care este partea centrală a ceea ce se întâmplă.

„Nu ne uităm la revoluţie enumerând evenimente care s-au întâmplat un număr de zile, ci dintr-o latură umană a ceea ce s-a întâmplat, prin cei care chiar au fost. Fiecare dintre noi se poate regăsi cu certitudine în tatăl lui Mihai, în mama lui Mihai, în surorile lui Mihai, personajele centrale. Este o versiune artistică a acelor evenimente. Studenţii au intrat în rol foarte uşor şi s-au mobilizat pentru a-l pune în scenă în doar şase săptămâni”, a explicat Mihai Popean.

Proiectul muzical a ajuns la Facultatea de Muzică şi Teatru prin intermediul Clubului Rotary Opera.

„Împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română ne îndeamnă să ne asumăm destinul sângeros al dictaturii ceauşiste, dar şi certitudinea renaşterii poporului român întru adevăr, dreptate şi libertate. (...)”, au transmis reprezentanţii Clubului Rotary Opera.

Evenimentul este unul caritabil, toate fondurile realizate din donaţii şi achiziţia de bilete urmând să fie folosite pentru sprijinirea educaţiei culturale a tinerilor care fac parte din Academia de Excelenţă „Opera” din Timişoara.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Opera „Romanian Revolution 1989”