x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Sibiu a fost incendiat de fostul soț al iubitei sale

Un bărbat din Sibiu a fost incendiat de fostul soț al iubitei sale

08 Apr 2020   •   14:49
Un bărbat din Sibiu a fost incendiat de fostul soț al iubitei sale

Un bărbat din Gura Râului, județul Sibiu, a încălcat ordinul de protecție prin care nu avea voie să se apropie de fosta soție, s-a certat cu ea și apoi a aruncat cu diluant și l-a incendiat pe actualul iubit al femeii. Agresorul a fost arestat preventiv.

Potrivit unui comunicat transmis de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, în noaptea de luni spre marți, G.M.C. s-a certat la telefon cu soţia, de care era despărţit. Femeia locuia de anul trecut la un alt bărbat, la Gura Râului.

De altfel, Judecătoria Sibiu emisese un ordin de protecţie prin care bărbatul nu se putea apropia la mai puțin de 100 de metri de soția lui.

Enervat de scandalul la telefon și beat fiind, G.M.C. a luat o sticlă cu diluant şi a mers la locuința unde stătea femeia, a sărit poarta și a intrat în casă. Femeia s-a speriat şi a fugit.

G.M.C. l-a stropit pe iubitul fostei soții cu diluant, dar din greșeală diluantul a ajuns și pe el. Apoi, i-a dat foc bărbatului, cauzându-i arsuri la cap, corp, brațe și picioare.

G.M.C. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar azi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a sesizat Tribunalul Sibiu cu propunere de arestare preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile pentru tentativă de omor.

Mediafax

×