x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tren a lovit o mașină, în Miercurea Ciuc. Doi oameni au murit, iar locomotiva a luat foc

Un tren a lovit o mașină, în Miercurea Ciuc. Doi oameni au murit, iar locomotiva a luat foc

22 Aug 2021   •   14:28
Un tren a lovit o mașină, în Miercurea Ciuc. Doi oameni au murit, iar locomotiva a luat foc

Un accident grav a avut loc duminică, la prânz, în Miercurea Ciuc. Un tren a lovit în plin o mașină care a luat foc.

Accidentul a avut loc la Jigodin Băi, iar martorii oculari vorbesc despre mai multe persoane rănite sau decedate. Inițial, informația nu a fost confirmată în mod oficial de autorități sau de echipele de salvatori. Ulterior, forțele de intervenție au confirmat că în mașină sunt două persoane decedate, carbonizate.

Trenul IR 1541, care circula pe ruta Miercurea Ciuc - Brașov, a lovit în plin o mașină aflată la tecerea la nivel cu calea ferată. Aceasta a fost împinsă pe o distanță de circa 500 de metri. În urma impactului, mașina și partea din față a locomotivei au luat foc.

În misiune au fost trimise trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD.

×