x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Blocaj la Vama Nădlac. Au fost amenajate culoare de trecere. Oamenii au leșinat din cauza oboselii

UPDATE Blocaj la Vama Nădlac. Au fost amenajate culoare de trecere. Oamenii au leșinat din cauza oboselii

17 Mai 2020   •   18:41
UPDATE  Blocaj la Vama Nădlac. Au fost amenajate culoare de trecere. Oamenii au leșinat din cauza oboselii

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I au fost amenajate culoare de trecere pentru a se putea menţine distanţa socială, întrucât Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a atras atenţia că există riscul de răspândire a infecției cu coronavirus.

Sute de persoane se înghesuiau la ghişeele poliţiştilor de frontieră pentru efectuarea formalităţilor, astfel încât au fost formate culoare în zig-zag, pe o lungime de 50 de metri.

Oamenii stau la o distanță de peste un metru unii  de alții, în timp ce așteaptă să trează prin controalele epidemiologice, potrivit  informațiilor transmise de DSP Arad.

Au existat situații în care mai multe persoane au leșinat din cauza oboselii ori deshidratării și mai multe echipaje SMURD au sosit la fața locului.  

Reprezentanți ai DSP Arad au distribuit apă îmbuteliată călătorilor care au așteptat ore întregi să treacă granița. 

Potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, 1.140 de persoane au intrat în ţară pe jos, prin PTF Nădlac I, în ultimele 24 de ore.

Timpul de aşteptare pentru intrarea în ţară prin PTF Nădlac I este, în continuare, de opt ore, iar la Nădlac II de cinci ore. La ieşirea din ţară, se aştepta o oră la Nădlac I şi 30 de minute la Nădlac II.
 

UPDATE 2 Blocajul la Vama Nădlac continuă deși au fost deschise alte 10 ghişee de verificare. Marin Bondar, şef al Inspectoratului Teritorial Oradea, a spus că nu se aştepta la un val aşa mare de persoane, iar DSP Arad acuză că nu se respectă distanțarea socială.

Blocajul la Vama Nădlac continuă, a doua zi consecitiv, chiar şi după ce duminică la prânz au fost deschise alte 10 ghişee de verificare, în aer liber. În total, sunt 11 puncte de verificare, însă sute de oameni tot sunt blocaţi.

Au fost deschise şi alte două puncte de trecere, Nădlac 2 şi Vama Borş.

Marin Bondar, şef al Inspectoratului Teritorial Oradea, precizează că a fost suplimentat numărul de poliţişti care verifică documentele în aer liber, de la laptop.

Oamenii care vor să intre în ţară au în mână declaraţii potrivit cărora nu au simptome specifice coronavirusului.

Conducerea DSP Arad a spus că a fost în permanenţă un control epidemiologic şi tuturor li s-a luat temperatura. Șeful DSP Arad acuză autorităţile, fără a le da nume, că activitatea de la Vamă nu a fost organizată în aşa fel încât să fie respectată distanţarea socială.

Mediafax

UPDATE1 În ultimele 24 de ore au intrat în țară, prin Ungaria, circa 8.000 de cetățeni români. Frontiera a fost tranzitată de 31.800 de persoane, cetățeni români şi străini, și de 18.000 de autoturisme, dintre care 12.500 de automarfare, transmite IGPF.

"În data de 16.05.2020, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 21.200 de persoane şi 11.800 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.000 de persoane cu 6.500 mijloace de transport.

Numărul cetăţenilor români (mai puţin şoferii de automarfare şi lucrătorii transfrontalieri ) care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei de la frontiera comună cu Ungaria a fost de aproximativ 8.000 ( PTF Nădlac 1 - 3.810, PTF Nadlac 2 - 2.967, PTF Borş - 954 etc.)", se arată într-un comunicat IGPF.

La punctele de trecere şi la "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat 46 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite de cetăţeni români şi străini.

"Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 26.000 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.800 lei; nu s-a permis intrarea în ţară pentru 8 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale", precizează IGPF.

La intrarea în ţară în punctele de trecere a frontierei se fac verificări pentru toate persoanele care se prezintă la control şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se află pe aplicaţia Trafic on-line, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. 

 

ȘTIRE INIȚIALĂ Autorităţile române par că au fost luate prin surprindere de numărul mare de români care au intrat în țară dinspre Ungaria. Peste 30.000 de persoane au trecut prin Vama Nădlac fără control epidemiologic. Oamenii s-au călcat în picioare pentru a intra în ţară.

Peste 30.000 de oameni au trecut prin Vama Nădlac după ce autorităţile române au ridicat starea de urgenţă. Unii au plecat, alţii au venit. Cei care au plecat spun că au fost chemaţi de angajatorii din străinătate la lucru, cei care se întorc profită de faptul că acum nu mai trebuie să intre în carantină.

Autorităţile au fost luate prin surprindere, iar „bomba biologică” a explodat la frontieră.

„Venim, aducem bani în ţară şi suntem trataţi ca vitele, mai rău” sau „Nimeni nu îşi asumă nimic. Cine este de vină ? Noi că suntem aici”, sunt doar câteva dintre reacţiile oamenilor nemulţumiţi că au fost nevoiţi să aştepte ore în şir la vamă.

Nici o regulă nu a mai fost respectată, după câteva ore bune de aşteptare nervii au cedat.

Pentru fluidizarea traficului, autorităţile au renunţat la controlul epidemiolorgic şi au deschis alte două puncte de trecere a frontierei. Nădlac II şi Vama Borş din judeţul Bihor.

Efectele acestui haos se vor vedea în perioada care urmează.

Mediafax

×