x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de apeluri primite în ultimele ore de Dispeceratul Național Salvamont prin care se solicita intervenţia de urgenţă

Zeci de apeluri primite în ultimele ore de Dispeceratul Național Salvamont prin care se solicita intervenţia de urgenţă

11 Ian 2020   •   12:30
Zeci de apeluri primite în ultimele ore de Dispeceratul Național Salvamont prin care se solicita intervenţia de urgenţă

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, direct sau prin 112, s-au primit 79 de apeluri prin care se solicită intervenţia de urgenţă a echipelor Salvamont.


Potrivit unei informări de pe pagina de Facebook a Salvamont România, au fost: 12 apeluri pentru Salvamont Braşov, câte 10 apeluri pentru Salvamont Predeal şi Salvamont Alba, 8 apeluri pentru Salvamont Lupeni, câte 7 apeluri la Salvamont Sinaia şi Salvamont Sibiu, câte 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, Salvamont Bran, Salvamont Azuga şi Salvamont Vatra Dornei, câte 2 apeluri pentru judeţul Gorj şi la Salvamont Harghita, Salvamont Buşteni-Prahova şi Salvamont Maramureş şi câte un apel la Salvamont Gorj, Salvamont Covasna, Salvamont Neamţ, Salvamont Argeş şi Salvamont Muntele Mic.

S-au mai primit 48 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi diferite zone montane, precizează sursa citată.

"În aceste zile din weekendul de final al vacanţei şcolare, formaţiile Salvamont vor asigura efective sporite în zonele în care se înregistrează afluenţă turistică mare, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în bazele, posturile şi cabinetele medicale Salvamont, astfel încât să se asigure cu promptitudine şi la cel mai înalt nivel, asistenţa Salvamont. Peste 400 de salvamontişti se află zilnic la datorie în zonele montane. Salvamont România vă îndeamnă la atenţie şi responsabilitate în derularea activităţilor montane", mai scrie în postarea de pe Facebook. 

www.agerpres.ro

×