x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zona Metropolitană Cluj, supravegheată cu drone

Zona Metropolitană Cluj, supravegheată cu drone

09 Apr 2020   •   11:07
Zona Metropolitană Cluj, supravegheată cu drone

Zona Metropolitană Cluj este supravegheată cu drone. Autoritățile vor să afle astfel dacă oamenii respectă restricțiile sau să vadă zonele în care se adună mai multe persoane.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Cluj transmis, joi, există un plan care vizează monitorizarea cât mai strictă a respectării măsurilor impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii COVID-19.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum și necesitatea unei monitorizări cât mai stricte a respectării măsurilor impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii COVID-19, Prefectura Cluj în parteneriat cu IPJ Cluj anunță implementarea unui Plan de măsuri pentru supravegherea prin fotografiere și videofilmare aeriană a Zonei Metropolitane Cluj, cu ajutorul dronelor. Se vor urmări verificarea respectării dispozițiilor referitoare la condițiile de părăsire a domiciliului, carantină și izolare la domiciliu sau obținerea de date referitoare la aglomerări de persoane în zone importante ale municipiului Cluj-Napoca - parcuri, zone de agrement, piețe agroalimentare, intrări sau parcări ale supermarket-urilor", se arată în comunicat.

De asemenea, planul se referă și la dimensionarea corespunzătoare a efectivelor angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice.

„Popularizarea unor astfel de metode de verificare și acțiune folosind tehnologia avansată are scopul de a transmite populației un mesaj ferm de descurajare a nerespectării dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru combaterea ilegalităților de orice fel. Totodată, prin intermediul acestui sistem de supraveghere se transmit și mesajele audio de informare, care în prezent sunt difuzate din autospeciale poliției", se mai arată în comunicatul Prefecturii Cluj.

Locațiile de acțiune ale dronelor vor fi stabilite zilnic, în funcție de mai mulți indicatori specifici, pentru a permite o acoperire cât mai fidelă a teritoriului selectat.

IPJ Cluj a primit, recent, o dronă de la Consiliul Județean Cluj de peste 75.000 de lei.

La acțiuni vor participa polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și ai Serviciului Criminalistic, polițiști locali, jandarmi și personal MAPN, sprijiniți de un specialist civil, care va gestiona activitățile de fotografiere, videofilmare și de transmitere a acestor date la sol.

Toate înregistrările foto-video efectuate cu ocazia acțiunilor sunt proprietatea IPJ Cluj și nu sunt destinate publicității, iar imaginile surprinse vor fi prelucrate și stocate cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția datelor cu caracter personal.

Mediafax

×
Subiecte în articol: drone cluj