x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Masca de protecție, obligatorie în 11 localități din județul Satu Mare

Masca de protecție, obligatorie în 11 localități din județul Satu Mare

23 Oct 2020   •   15:36
Masca de protecție, obligatorie în 11 localități din județul Satu Mare
Sursa foto: Lucian Alecu

Purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din 11 localități din județul Satu Mare, în care rata de incidență a cazurilor de COVID-19 este mai mare de 1,5 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, potrivit unei hotărâri adoptate vineri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, măsura se aplică, începând de vineri, în localitățile Cămin (2,1), Călinești-Oaș (1,8), Tiream (1,6). În localitățile Foieni, Crucișor, Ciumești, Socond, Căuaș, Păulești, Vetiș, Căpleni măsura a început să se aplice din data de 21 octombrie.

„Noile localităţi în care purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice exterioare începând de azi sunt: Cămin, Călineşti-Oaş şi Tiream, alături de Foieni, Crucişor, Ciumeşti, Socond, Căuaş, Păuleşti, Vetiş şi Căpleni. în care restricţia a fost instituită în data de 21 octombrie 2020 pentru o perioada de 14 zile", se arată într-un comunicat al Prefecturii Satu Mare.

De la începutul pandemiei și până în prezent, în Satu Mare au fost confirmate 1.335 de cazuri de COVID-19.

×
Subiecte în articol: satu mare masca de protectie