x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A curs lapte pe A1. Accident în Hunedoara, cu o cisternă plină cu 20.000 de litri de lapte

A curs lapte pe A1. Accident în Hunedoara, cu o cisternă plină cu 20.000 de litri de lapte

05 Aug 2021   •   09:29
A curs lapte pe A1. Accident în Hunedoara, cu o cisternă plină cu 20.000 de litri de lapte
Sursa foto: Hepta

Accident pe autostrada A1, în zona Ilia, județul Hunedoara, joi dimineață. O cisternă încărcată cu 20.000 de litri de lapte s-a răsturnat, iar șoferul a rămas încarcerat.

Pompierii hunedoreni au mers la accident şi l-au găsit pe șofer încarcerat în cabina cisternei răsturnată în afara șoselei.

Şoferul a fost scos în stare conştientă şi cooperantă, fără răni.Bărbatul a fost preluat de echipa de prim-ajutor, care a evaluat starea de sănătate şi a propus transportul la spital. Șoferul a refuzat continuarea investigaţiilor medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Concomitent, pompierii s-au asigurat că nu există pericolul izbucnirii unui incendiu.

Cisterna încărcată cu 20.000 de litri de lapte s-a fisurat, iar lichidul s-a scurs pe sol.

Traficul pe A1 a fost blocat pe o bandă până la finalizarea cercetării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident