x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost semnat contractul de execuție pentru construcția sectorului de autostradă Târgu Mureș - Ungheni

A fost semnat contractul de execuție pentru construcția sectorului de autostradă Târgu Mureș - Ungheni

29 Mai 2020   •   16:00
A fost semnat contractul de execuție pentru construcția sectorului de autostradă Târgu Mureș - Ungheni

Vineri, 29 mai, CNAIR a semnat contractul pentru “Construcția sectorului de Autostradă Târgu Mureș - Ungheni și Drum de Legătură” care face parte din Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj – Oradea.

Valoarea contractului semnat cu Strabag este de 192.059.217,23 lei fără TVA.

Contractul prevede execuția lucrărilor pentru un total de 9,2 km, respectiv: Târgu Mureș - Ungheni (4,5 km) + drum de legătură (4,7 km).

Execuția este finanațată din fonduri europene nerambursabile.

Durata de realizare a acestui contract este de 18 luni pentru lucrări, iar 108 luni (9 ani) este perioada de garanție a lucrărilor.

Lucrările pentru realizarea acestui sector de autostradă prevăd și construcția a 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostrada, precum și două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drumuri existentă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: CNAIR contract