x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident primarul Iașului. Mihai Chirica: "puteam fi în scaunul cu rotile"

Accident primarul Iașului. Mihai Chirica: "puteam fi în scaunul cu rotile"

08 Mar 2020   •   07:40
Accident primarul Iașului. Mihai Chirica: "puteam fi în scaunul cu rotile"
Sursa foto: Captura Antena 3

Mihai Chirica a declarat presei sâmbătă noapte că a trecut printr-o cumpănă și că putea fi într-un scaun cu rotile. Potrivit imaginilor, cel de-al doilea șofer a intrat cu viteză în intersecție, după ce ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.

"Am trecut o cumpănă, în care poți vorbi despre cât de fragilă este viața. Tocmai terminasem evenimentul "Atipic Beauty", unde cele mai multe femei frumoase erau în scaunul cu rotile din cauza unor accidente de circulație. Toate erau triste, dar aveau dorința de a merge mai departe. Astăzi e 8 Martie, sigur ar fi vrut să sărbătorească altfel, dar soarta așa a decis… Ieri ( n.r. sâmbătă) puteam fi ca ele, în scaunul cu rotile. Dumnezeu mi-a mai dat o șansa și-I mulțumesc pentru asta. Toți suntem bine, nimeni nu e rănit, iar mașinile se pot repara. De la Atipic Beauty am urcat la stadion să urez succes echipei, la pauză am decis să trec prin cartierul Alexandru cel Bun, să văd echipele care lucrau la marcajele rutiere… iar despre circulație… și am ajuns aici… ", a declarat presei sâmbătă noapte primarul Iașului.

Acesta a precizat că are carnet de peste 27 de ani și că până acum nu a avut niciun accident.

"Dar așa este soarta… mă bucur că și celelalte două persoane din celălalt vehicul nu au pățit ceva deosebit. Sunt tineri, chiar foarte tineri și nu-i voi părăsi la greu pentru că puteam pleca cu toții pe un alt destin.. . Nu cred că au vrut să treacă prin asta și voi sta lângă ei. PS: Ca sa nu apară dubii testul etilotest a înregistrat 0 pentru amândoi, iar la măsurarea mea celălalt șofer a fost martorul Poliției.", a mai precizat Chirica.

Potrivit imaginilor, Mihai Chirica a intrat în intersecție și a lovit o mașină care circula cu viteză, după ce ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Potrivit unor surse, autoturismul pe care îl conducea Mihai Chirica este în patrimoniul Primăriei Iași, iar în urma accidentului a suferit daună totală.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Mihai Chirica accident