x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Actele de ședere în România ale cetățenilor străini vor fi prelungite pe durata stării de urgență

Actele de ședere în România ale cetățenilor străini vor fi prelungite pe durata stării de urgență

20 Mar 2020   •   14:45
Actele de ședere în România ale cetățenilor străini vor fi prelungite pe durata stării de urgență
Sursa foto: IGI/facebook

Valabilitatea documentelor pentru cetăţenii străini care se află pe teritoriul României va fi prelungită de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) pe durata stării de urgență.

"Se suspendă activitatea de preluare a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie, a permiselor de şedere, reunificare a familiei pentru beneficiarii unei forme de protecţie internaţională, precum şi suspendarea primirii cererilor de restituire a paşapoartelor naţionale, de eliberare a unor copii ale documentelor sau de rectificare a datelor din dosarul personal", anunță Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

Dacă acestea expiră vor fi prelungite automat până când situația excepțională va lua sfârșit, fără ca cetățenii străini să facă demersuri.

"Se menţin măsurile aprobate anterior, având ca scop evitarea aglomerării în zonele de relaţii cu publicul. Activitatea de relaţionare se va desfăşura, pe cât posibil, prin mijloacele electronice de comunicare şi prin intermediul serviciilor poştale", arată IGI.

Va fi limitat accesul persoanelor aflate în același timp la ghișee.

Audiențele la IGI se suspendă. 

Intrarea în sediile structurilor judeţene pentru imigrări va fi permis doar titularilor/persoanelor mandatate/delegate, în baza actului de identitate/document de trecere a frontierei, în original.

În programul de relaţii cu publicul pot interveni modificări orare, iar în acest sens poate fi consultată secţiunea Contact a site-ului public accesând următorul link: http://igi.mai.gov.ro/ro/node/contact.

Vor fi preluate solicitările adresate pe portalul on-line, iar în cazul celor neprogramate acestea vor fi primite doar pentru situaţii temeinic justificate, de maximă urgenţă.

"Se menţine suspendarea activităţilor la punctele de informare (informarea cetăţenilor realizându-se prin mijloace electronice şi/sau telecomunicaţii), precum şi primirea cererilor de acordare a dreptului de şedere pe termen lung cetăţenilor străini şi beneficiarilor de protecţie internaţională. Totodată, interviurile care au ca scop identificarea elementelor căsătoriei de convenienţă, cu înştiinţarea scrisă a străinilor, se vor replanifica", precizează IGI.

Ssunt limitate vizitele în cadrul centrelor aflate în administrarea instituţiei şi sunt stabilite măsuri de prevenire pentru asigurarea protecţiei persoanelor cazate. 

×