x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adjunctul șefului Poliției Mioveni, plasat sub control judiciar

Adjunctul șefului Poliției Mioveni, plasat sub control judiciar

21 Mai 2021   •   11:47
Adjunctul șefului Poliției Mioveni, plasat sub control judiciar
Sursa foto: Hepta

Adjunctul șefului Poliției Mioveni a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat într-un dosar de incompatibilitate. Acesta ar fi fost fost implicat în activitatea economică a două firme, lucru incompatibil cu statutul de ofițer de poliție.

Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale și și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pe numele adjunctului șefului Poliției orașului Mioveni din cadrul IPJ Argeș.

Conform procurorilor, în perioada ianuarie 2017- mai 2021, inculpatul, în calitate de ofițer de poliție și ulterior adjunct al șefului Poliției Mioveni, s-a implicat, în mod direct, în activitatea economică a două firme, acționând în numele acestora ca un administrator în fapt, desfășurând, astfel, acte de comerț.

Aceste activități erau incompatibile cu funcția deținută, respectiv cu statutul de ofițer de poliție, spun procurorii.

„Concret, inculpatul reprezenta societățile comerciale la încheierea unor contracte, se ocupa de achizițiile de bunuri și servicii, de onorarea comenzilor către clienți, stabilea prețurile de achiziție; negocia contractele de livrări și achiziții, plata facturilor fiscale, ținea evidența camerelor închiriate și rezervate prin intermediul aplicației booking.com, a comenzilor și plăților efectuate către agenții economici și negocia prețurile acestora, dispunea plata drepturilor salariale cuvenite angajaților etc”, se arată într-un comunicat al DNA.

Mai mult, procurorii susțin că ofițerul de poliție s-a ocupat și de promovarea pe rețelele de socializare a afacerilor pe care le controla.

În acest caz, procurorii au făcut joi percheziții în șase locații situate pe raza județului Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: control judiciar