x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Mihăiță Novac s-a calificat în finala probei olimpice de aruncarea suliței

Alexandru Mihăiță Novac s-a calificat în finala probei olimpice de aruncarea suliței

04 Aug 2021   •   09:40
Alexandru Mihăiță Novac s-a calificat în finala probei olimpice de aruncarea suliței

Atletul român Alexandru Mihăiță Novac a reușit miercuri dimineața să se califice în finala probei olimpice de aruncarea suliței de la Tokyo 2020, cu o aruncare cotată ca cea mai bună a sa în acest sezon, care a măsurat 83,27 metri și cu care s-a clasat al 7-lea în calificări.

Mihăiță Novac (24 ani) a evoluat în prima grupă de calificări și a reușit aruncarea ce l-a calificat în finală încă de la prima tentativă, din cele trei posibile. A doua lansare a măsurat doar 80,90 metri, iar cea de a treia a fost nereușită.

Cu această performanță Novac s-a clasat a 4-lea în Grupa A, cu care a ocupat locul 7 în clasamentul cumulat al celor două grupe de calificare.

Grupa A a fost câștigată de indianul Neeraj Chopra, cu o aruncare de 86,65 metri, cea mai bună din ambele sesiuni de calificări.

Finala va avea loc sâmbătă, pe Stadionul Olimpic din Tokyo, cu începere de la ora 14.00 (ora României).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aruncarea sulitei