Alexandru Pesamosca, cel mai bun chirurg pediatru din România, a murit

Alexandru Pesamosca, cel mai bun chirurg pediatru din Romania, s-a stins din viata in aceasta dimineata, la varsta de 81 de ani. Profesorul Pesamosca, internat la 18 iunie in Spitalul Floreasca din cauza unor suferinte cronice cardiace si pulmonare, a murit la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, acolo unde isi petrecuse marea parte a vietii.

Alexandru Pesamosca a decedat in noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul "Marie Curie", potrivit managerului unitatii sanitare, Gabriel Smarandache. Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca in urma cu cateva zile.

Citeste si Cand iese din coma, profesorul Pesamosca vorbeste cu elevii sai despre operatii

Profesorul Pesamosca a fost internat in 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru ca respira greu si avea o durere in piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii "Marie Curie", fost Budimex, a hotarat ca profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, pentru investigatii complexe si tratament de specialitate.

Dupa evaluare el a fost internat in clinica de terapie intensiva fiind necesara sustinerea functiei respiratorii.

Citeste si Profesorul Pesamosca, Ingerul cu bisturiu care locuia in camaruta de langa sala de operatie

Profesorul Pesamosca, desi un titan al medicinei romanesti, a fost scos la pensie fortat. De cativa ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai iesit din Spitalul de Copii "Marie Curie". Cum nu a avut niciodata timp sa se ocupe de el si sa-si ia o casa, profesorul a fost lasat sa stea in spital.

El a muncit 60 de ani in Spitalul Budimex, ajutand zeci de mii de copii in stare foarte grava sa duca o viata normala.

Citeste si Fat-frumosul din sala de chirurgie

Trupul neinsufletit al profesorului Alexandru Pesamosca va fi depus, vineri, in sala de consiliu a Facultatii de Medicina "Carol Davila".

"Daca as mai trai o data, tot asta as face"

"As vrea sa ma simt perfect, dar nu mai pot, pentru ca dupa 70 de ani toate lucrurile incep sa scartaie. La aceasta varsta lucrurile sunt putin mai complicate", declara profesorul Pesamosca in 2005, la implinirea a 75 de ani.

"Ma rog la Dumnezeu sa ma tina sanatos, atata tot, si sa pot sa-mi desfasor meseria pentru ca un chirurg trebuie sa aiba integritatea tuturor simturilor, adica vedere, auz si restul, or noi nu suntem dumnezei, si noi ne supunem unei biologii ca toti ceilalti oameni si, practic, nu chiar toti ajung la varsta de 75 de ani cu toate aceste simturi perfect pastrate. Atunci eu ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa le am cat mai apropiate de normal, ca sa pot sa-mi desfasor meseria in continuare si in felul asta sa pot sa mai operez si sa ajut mult mai multi copii. De 30 de ani imi sarbatoresc ziua pe 14 martie; in buletin este trecuta data de 15 martie, dar mama mea mi-a spus ca sunt nascut pe 14, si eu tin cont de acest lucru. S-a facut un fel de traditie, toti chirurgii de copii din tara vin la Bucuresti intr-un context foarte frumos, mergem la restaurant, unde mancam, mai bem si un paharel de vin... Artistii foarte iubiti carora le-am operat la majoritatea copiii vin sa-si arate recunostiinta fara sa-mi ia nici un ban pentru tot programul artistic. Sambata am avut un simpozion omagial la spital, la care au luat parte colegii mei, profesori universitari si sefi de servicii din tara, chirurgi de copii din strainatate si din tara, fratii nostri din Basarabia, care mi-au facut si surpriza sa imi acorde titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie "Nicolae Testemitanu". Daca ar fi sa privesc spre trecut, as spune ca la 25 de ani eram pe trei cai, munceam ingrozitor de mult. Am muncit toata viata ca un rob, dar n-am simtit oboseala, acum lucrurile nu se mai pot face ca atunci. Sanatatea e singura care iti permite, in ciuda varstei inaintate, sa-ti desfasori activitatea. Ritmul de operatii sigur ca a scazut fata de acea varsta. Atunci munceam 24 de ore din 24, faceam trei interventii una dupa alta si nu mi se parea deloc greu. Cel mai bine exprima modul in care a trecut timpul cantecul tiganilor: "Trece timpul ca nebunul". Azi e luni si nici nu stii cand e sambata, azi incepe luna si nici nu stii cand se termina, acum e Pastele, acum e Craciunul. Dupa o anumita varsta insa, timpul zboara rau de tot. Chiar daca s-ar putea, niciodata nu mi-as dori sa ma intorc in timp, astea sunt copilarii. Fiziologia este ceva normal. Nu am nici un regret, daca as mai trai o data, tot asta as face si tot la fel, iar cea mai mare realizare a mea e ca am respectat bolnavul si la debutul meseriei ca si astazi".