x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Rafila a precizat că nu s-a vaccinat încă, pentru că a fost infectat

Alexandru Rafila a precizat că nu s-a vaccinat încă, pentru că a fost infectat

06 Ian 2021   •   16:37
Alexandru Rafila a precizat că nu s-a vaccinat încă, pentru că a fost infectat
Sursa foto: Lucian Alecu

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, miercuri, că nu s-a vaccinat anti-COVID pentru că a trecut recent prin infecție, însă o va face.

„Nu m-am vaccinat, pentru că, după cum ştiţi, eu am trecut prin infecţie, am ieşit din izolare pe data de 21 decembrie şi mă voi vaccina într-un interval de 30 până la 90 de zile, cum recomandă Centrul de control al bolilor din Statele Unite. Mă voi vaccina cu ambele doze de vaccin", a precizat acesta, într-o conferinţă de presă.

Rafila a mai afirmat că face parte din categoria persoanelor care se vaccinează în prima etapă, pentru că are în continuare activitate în spital.

În plus, acesta a spus că vaccinarea cadrelor medicale nu trebuie să fie o cursă contra cronometru, în contextul în care se pot vaccina și mai târziu.

„Nu îi grăbeşte nimeni, vaccinarea nu trebuie să fie o cursă contra cronometru în ceea ce priveşte convingerea lor, dar personalul medical se va putea vaccina şi mai târziu. Deocamdată, colegii mei se vaccinează în număr mare, eu nu pot să afirm că există reticenţă la nivelul personalului medical, cel puţin din spitale. (...) Sunt convins că majoritatea cadrelor medicale se vor vaccina", a mai spus acesta.

×
Subiecte în articol: alexandru rafila vaccin anti-covid