x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AMOFM selectează studenţi care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară

AMOFM selectează studenţi care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară

12 Ian 2020   •   15:17
AMOFM selectează studenţi care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară

Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă începerea de luni a perioadei de înregistrare a aplicaţiilor în programul destinat studenţilor care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară, minim 2 luni, potrivit unui comunicat publicat vineri de ANOFM.


Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier - gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor, precizează ANOFM.

La acest program pot aplica studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană.

În vederea înregistrării aplicaţiilor, studenţii interesaţi de această oportunitate se pot adresa consilierului EURES din cadrul agenţiei judeţene/municipale pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care studiază sau domiciliază, în perioada 13 ianuarie - 14 februarie. 

www.agerpres.ro

×