x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anunțul premierului Florin Cîțu despre starea de alertă

Anunțul premierului Florin Cîțu despre starea de alertă

10 Mai 2021   •   12:40
Anunțul premierului Florin Cîțu despre starea de alertă
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîţu a anunţă prelungirea starea de alertă.

"Da, prelungim starea de alertă. Da, sunt unele măsuri care nu-şi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane cu schiul. Nu are sens să fie în HG şi atunci vom scoate acele restricţii pentru schi, de exemplu. Avem nişte restricţii pe care le-am introdus în urmă cu două luni de zile, ele vor fi scoase, că nu au sens", a precizat acesta.

Despre renunțarea la masca de protecție, Cîțu spune că vor avea loc discuții cu specialiştii.

"Aici va trebui să avem discuţii cu specialiştii şi, în funcţie de recomandările specialiştilor, vom veni cu un răspuns. Eu am spus că, din punctul meu de vedere, este opinia mea personală, persoanele care s-au vaccinat şi nu mai reprezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze sau să se bucure de viaţă", a adăugat premierul.

×
Subiecte în articol: stare de alerta florin citu