x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 11.000 de noi infectări COVID şi 1320 de pacienţi la ATI

Aproape 11.000 de noi infectări COVID şi 1320 de pacienţi la ATI

29 Sep 2021   •   13:55
Aproape 11.000 de noi infectări COVID şi 1320 de pacienţi la ATI

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.826 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 259 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 36.865 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.09.2021 (10:00) – 29.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 207 decese (101 bărbați și 106 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș,  Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 207 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

194 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

10 dintre cei 207 pacienți decedați erau vaccinați. Cei 10 pacienți aveau vârste cuprinse între 61 și 86 de ani și prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

×