x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 2.000 de studenți voluntari sunt repartizați în spitalele suport Covid

Aproape 2.000 de studenți voluntari sunt repartizați în spitalele suport Covid

24 Noi 2020   •   20:37
Aproape 2.000 de studenți voluntari sunt repartizați în spitalele suport Covid

Aproape 2.000 de studenți sunt repartizați în spitalele suport Covid prin decizia Departamentului pentru Situații de Urgență. Este vorba despre voluntari care le vor ajuta pe cadrele medicale implicate în îngrijirea pacienților infectați cu virusul SARS CoV-2.

Autoritățile au anunțat că marți au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari în diferite spitale din țară. Este vorba despre 720 de voluntari din totalul de 1.992 de studenți care s-au înscris până acum în cadrul programului.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Consiliului Național al Rectorilor și al conducerii Universităților și Facultăților de Medicină, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Departamentul pentru Situații de Urgență a repartizat primul lot de voluntari în spitale din 25 de județe. În perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenților voluntari în mai multe unități sanitare din țară.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: studenți covid