x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat: Sper ca anul acesta să vedem primele maşini de pompieri din cele 500 care urmează să vină

Arafat: Sper ca anul acesta să vedem primele maşini de pompieri din cele 500 care urmează să vină

31 Mar 2019   •   17:00
Arafat: Sper ca anul acesta să vedem primele maşini de pompieri din cele 500 care urmează să vină

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a declarat duminică, la Târgu Mureş, că speră ca în acest an să sosească în ţară primele maşini de pompieri din cele 500 pentru care licitaţia este în curs, la care se adaugă şi 60 de autospeciale de descarcerare, pentru achiziţionarea cărora au fost iniţiate demersurile legale.

"Licitaţiile au fost finalizate la ambulanţe, toate de către IGSU. Primele 420 de maşini au sosit anul trecut, anul ăsta ne aşteptăm la aproximativ 800 de maşini din toate categoriile, B, C şi A pentru serviciile de ambulanţă, deci maşini de transport. Pe lângă asta, mai este achiziţia de maşini de pompieri, unde este un acord-cadru pe vreo 1.000 de maşini. Pentru 500 avem fondurile, asta e clar. Este în curs de finalizare licitaţia. Eu sper ca anul acesta să vedem primele maşini din 500 care urmează să vină. Mai e o licitaţie în curs de realizare pe maşinile de descarcerare, 60 de maşini de descarcerare care să înlocuiască maşinile vechi. De exemplu, în Mureş avem un Mercedes Vito din 2001, cu echipamentele deja chiar terminate şi în ţară mai sunt încă 33 de astfel de maşini. Aceste maşini vor fi complet înlocuite, iar numărul lor va fi aproape dublat", a precizat Arafat.

Potrivit şefului DSU, printre achiziţiile pregătite se regăsesc şi maşini pentru incendii de pădure, care să poată interveni pe drumuri greu accesibile.

"Maşini pentru incendiile de pădure, în zona Topliţa (Harghita .n.r.), Răstoliţa (Mureş, n.r.), vor fi maşini de pompieri mai speciale, cu posibilitatea de a intra pe drumuri neamenajate. Mai sunt şi alte dotări, centre mobile de comandă, drone, tot ce este necesar pentru ca sistemul de urgenţă să poată face faţă diferitelor provocări. Dar astea vor veni anul ăsta, anul viitor, în următorii 2 ani", a spus Arafat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: arafat mașini de pompieri