x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avarie la centrul drive-through din Piața Constituției. Vaccinarea s-a încheiat mai devreme

Avarie la centrul drive-through din Piața Constituției. Vaccinarea s-a încheiat mai devreme

12 Mai 2021   •   16:42
Avarie la centrul drive-through din Piața Constituției. Vaccinarea s-a încheiat mai devreme
Sursa foto: Hepta

Vaccinarea fără programare de la centrul drive-through din Piața Constituției s-a încheiat, miercuri, cu câteva ore mai devreme din cauza unei avarii la rețeaua electrică, informează ASSMB.

Potrivit ASSMB, în jurul orei 14.30, din cauza unei defecțiuni în rețeaua electrică din zona centrală a Capitalei, a fost afectată și activitatea Centrului de vaccinare drive-through deschis în Piața Constituției.

A fost anunțat dispeceratul Enel, care a trimis o echipă să remedieze defecțiunea.

Pentru a se evita formarea aglomerarea de mașini în zona Pieței Constituției, împreună cu Poliția locală, s-a luat decizia ca vaccinarea la Centrul drive-through să se încheie la ora 15.30, după utilizarea dozelor de vaccin care erau deja pregătite pentru administrare.

Astfel, miercuri, până la momentul opririi activității, au fost imunizate 341 persoane.

Activitatea Centrului de vaccinare drive-through se va derula, de joi, conform programului obișnuit, adică între orele 08.00 - 20.00.

×