x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul Poporului reamintește care sunt condițiile de vot pentru românii aflați în izolare sau carantină

Avocatul Poporului reamintește care sunt condițiile de vot pentru românii aflați în izolare sau carantină

03 Dec 2020   •   15:19
Avocatul Poporului reamintește care sunt condițiile de vot pentru românii aflați în izolare sau carantină

Avocatul Poporului atrage atenția că românii aflați în izolare sau carantină pot vota la alegerile parlamentare prin intermediul urnei speciale, dar trebuie ca până vineri să facă cerere și să prezinte copia deciziei de carantină sau de izolare ori rezultatul testării COVID, scrie Mediafax

„Referitor la informațiile care circulă în spațiul public, cu privire la exercitarea dreptului de vot, prin intermediul urnei speciale, de către cetățenii aflați în carantină / izolare la domiciliu, Avocatul Poporului atrage atenția că, în conformitate cu Decizia nr. 40 din 29 noiembrie 2020 a Biroului Electoral Central, aceștia își pot exercita dreptul de vot, în următoarele condiții:
- alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare;
- cetăţenii cu drept de vot aflați în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă depun o cerere şi copia deciziei de carantină emise de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti”, precizează Avocatul Poporului.

Potrivit sursei citate, cetăţenii cu drept de vot aflați în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale dacă depun o cerere şi copia unuia dintre următoarele documente:
a) biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;
b) decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;
c) rezultatul testării COVTD-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.

„Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină / izolare la domiciliu pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor mai sus menționate, până cel mai târziu în data de 4 decembrie 2020.
Informații detaliate privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi obținute accesând link-ul: https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2020/11/dec_40_rep.pdf”, se arată în finalul cumonicatului de presă.

 

×