x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BEC: La alegerile locale putem vota şi cu buletinul expirat

BEC: La alegerile locale putem vota şi cu buletinul expirat

21 Sep 2020   •   22:51
BEC: La alegerile locale putem vota şi cu buletinul expirat

Alegătorii cu actul de identitate expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie pot vota. Este decizia luată de Biroul Electoral Central, care a emis, în acest sens, o hotărâre privind aplicarea unitară a prevederilor privind exercitarea dreptului la vot la alegerile locale.

Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

Se poate vota cu buletinul expirat în pandemie

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, conform Hotărârii BEC nr 81 din 7 septembrie, art 3, să le permită participarea la vot și celor ale căror acte de identitate au expirat după data de 1 martie și nu au reușit să le schimbe. Aşadar, pe 27 septembrie, cetăţenii care au buletinul expirat pot merge la vot la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau la cea unde este arondată adresa la care au domiciliul sau reşedinţa.

„Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar expira în perioada 1 martie -27 septembrie 2020 îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia”, se precizează in articolul 3 din hotărârea 81-7.08.2020.

Acest lucru este posibil după ce autoritățile au decis că „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări” (Legea 55/2020)

Cetățenii Uniunii Europene își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

De asemenea, românii care nu şi-au făcut vize de flotant până pe 4 septembrie 2020 vor putea vota la alegerile locale doar în localitatea de domiciliu.

×
Subiecte în articol: alegeri