x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FOTO: BIAS 2019, show-ul în care "albinele de oţel" au apărut din cer şi un avion de pasageri a devenit acrobat

FOTO: BIAS 2019, show-ul în care "albinele de oţel" au apărut din cer şi un avion de pasageri a devenit acrobat

24 Aug 2019   •   18:59
FOTO: BIAS 2019, show-ul în care "albinele de oţel" au apărut din cer şi un avion de pasageri a devenit acrobat
Sursa foto: Victor Stroe

O jumătate de zi de demonstraţii aviatice din partea a mai bine de 150 de "păsări de oţel" care au sfidat gravitaţia, făcând să pară totul atât de simplu... S-a întâmplat la cea de-a XI-a ediţie a evenimentului Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition - BIAS 2019, de pe Aeroportul Băneasa din Capitală şi unde se adunaseră deja, pe marginea pistei de decolare, în primele şase ore, circa 50.000 de spectatori. Estimările organizatorilor vorbeau despre 100.000 - 150.000 de vizitatori până spre orele serii, când concertul trupei 3rei Sud-Est şi focul de artificii aveau să încheie show-ul demonstraţiilor aeriene.

Primele sunete ale motoarelor s-au auzit din înaltul cerului puţin după ora 9:00, când cei prezenţi au putut admira defilarea în zbor a unei formaţii de avioane Cessna 172, urmată de un EC 120 Colibri. În continuarea spectacolului au intrat în scena aeriană grupul de aparate IAR 46, Zlin şi Extra-AR, şi cei de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli (INCAS), cu formaţia de avioane BN-2, însoţită de Beechcraft.

Odată cu apropierea de ora oficială de începere a BIAS 2019, anunţată vineri de către organizatori, mulţimea de spectatori începea să devină din ce în ce mai consistentă. La ora 10:00 "trecute fix" un zgomotos MIG 21 al Forţelor Aeriene Române (RoAF) a brăzdat văzduhul, iar manevrele pilotului aflat la manşă au entuziasmat audienţa. N-a trecut mult şi pe cer şi-a făcut apariţia grupul de elicoptere IAR 330 Puma aparţinând aceloraşi RoAF, în timp ce la sol aştepta cuminte, înainte de a decola, un IAR 99 Solo.

În timp de căldura începea să se simtă cu şi mai mare intensitate la sol, în aer lucrurile se pare că erau mai plăcute. Veniţi parcă de nicăieri, paraşutiştii Blue Wings au desfăşurat în timpul coborârii două drapele naţionale de 400 mp, precum şi un steag al NATO, marcând astfel atât 50 de ani de activitate aeronautică civilă în România, cât şi 15 ani de la aderarea ţării noastre la organizaţia nord-atlantică. De altfel, aceste două puncte au fost laitmotivul ediţiei din acest an a BIAS.

Unul dintre momentele cele mai aşteptate a fost defilarea aeriană a avionului de pasageri Airbus A318 aparţinând Tarom şi care, pentru câteva minute, s-a transformat într-un aparat de acrobaţie, evident în limita disponibilităţilor. Avionul a planat alături de trupa de aparate ale Hawks of Romania, iar în timpul pregătirilor de la sol a letonilor "Baltic Bees", şi-a mai făcut apariţia în două-trei rânduri neînsoţit, efectuând câteva manevre.

Ora 11:03 scoate din hambare primul moment internaţional. Acesta aparţine "Albinelor baltice" din Letonia, iar manevrele spectaculoase fac senzaţie printre cei prezenţi. Echipa "Baltic Bees" formată din şase aparate L-39C Albatros, conduse de şase piloţi cu multe ore de zbor la activ, a reuşit să producă o serie de figuri individuale, dar şi alte elemente dificile de zbor în grup, printre care s-au aflat intersectarea la viteze ameţitoare, crearea unei inimi cu ajutorul cozilor albe lăsate în urmă sau a "urmelor de condensare", cum sunt cunoscute printre cei din domeniu. "Albinele baltice" este un grup creat în anul 2008 din dorinţa de a participa la spectacolele aviatice internaţionale, la expoziţii şi sărbători aviatice şi pentru a promova talentul în domeniu al letonilor. Pentru a reda personalitatea dorită echipei şi a scoate în evidenţă numele acesteia, avioanele sunt pictate în aşa fel încât să creeze imaginea unei albine. Echipajul "Baltic Bees" este format din şase piloţi experimentaţi, cu mii de ore de zbor la activ.

După aproximativ 20 de minute de bâzâit de "albine", este poftit în arenă celebrul pilot Jurgis Kairys, care într-adevăr face senzaţie cu looping-urile extrem de dificile, salturile de sute de metri din cel mai înalt punct al cerului către sol, poziţia cobrei în zbor (figură inventată de pilotul şi inginerul lituanian) şi, nu în ultimul rând, cele peste 13 de răsuciri ale avionului în poziţie verticală, de sus în jos. Maestrul cerului, în vârstă de 67 de ani, a continuat să uimească şi să surprindă, fiind prezent în cadrul BIAS la fiecare ediţie, de la debut şi până în prezent.

O altă vedetă cu ştate vechi în domeniu, invitată la Bucureşti, a fost Luca Bertossio. În vârsta de 27 de ani, italianul este campion mondial la planorism şi cel mai tânăr câştigător al competiţiei Glider Aerobatics, lucru pe care l-a demonstrat cu vârf şi îndesat în cele două reprezentaţii susţinute în cadrul BIAS 2019. Bertossio a evoluat la 1.200 de metri altitudine, iar acrobaţiile cu planorul au sfidat legile fizicii. Pilotul italian are o experienţă de peste 3.500 de zboruri cu planoarele Swift S1, MDM Fox, ASK21 şi IS28B2, şi deţine inclusiv licenţa de pilot de linie.

În jurul orei 13:30, survolurile efectuate de un F16 au ridicat privirile spectatorilor mai mult decât la celelalte reprezentanţii, forţaţi de înălţimea ameţitoare la care ajungea acest aparat militar.

Show-ul aviatic de pe Aeroportul Băneasa a continuat fără întrerupere şi după ora 14:00, când Forţele Aeriene Române au adus în prim-plan o formaţie de aparate IAK-52, respectiv un IAR 316 Alouette. De asemenea, celebrele şi impunătoarele C 27 Spartan şi C 130 Hercules au făcut legea mai departe pe durata spectacolului aerian, în timp ce formaţiile de IAR 46, Zlin şi Extra au completat tabloul momentului.

Aeroclubul Galeb, originar din Belgrad şi specializat în restaurarea şi conservarea aeronavelor vechi, a afişat la Bucureşti cele mai noi realizări. Conform organizatorilor BIAS 2019, la mijlocul anilor 1990, ca urmare a unui tratat regional de control al armelor, fosta Forţă Aeriană Iugoslavă a fost nevoită să reducă inventarul său la 155 de avioane de luptă şi 53 de elicoptere de luptă, rezultând astfel o retragere masivă de aeronave din serviciu. Ulterior, opt Soko G-2 Galebs au fost achiziţionate de către compania anglo-sârbă Shuttle Air, aeronavele fiind dezarmate şi restaurate. Acestea sunt, în prezent, operate şi întreţinute de clubul Galeb şi de către proprietari privaţi.

Show-ul sârbilor etalat în cadrul BIAS a făcut deliciul celor prezenţi, aşa cum s-a bucurat de succes şi în alte spectacole aeriene internaţionale, inclusiv la Czech International Air Fest în Hradec Kralove şi Brno, Slovak International Air Display la Bratislava, Royal International Air Tatoo în Fairford RAF, airshow-uri din Biggin Hill, North Weald, Oshkosh, Belgrad, Tivat şi Podgorica. Cei mai mulţi dintre piloţii Aeroclubului Galeb sunt foşti instructori ai forţelor aeriene.

Alţi oaspeţi din străinătate au venit în capitala României din Slovacia. Aceştia au distrat audienţa, după orele amiezii, cu evoluţii la bordul unui avion cu reacţie L-29 Delfin, produs de către compania cehoslovacă Aero şi care a avut primul zbor în anul 1957. Din informaţiile organizatorilor reiese faptul că primul român care s-a urcat la manşa unui L-29 Delfin a fost generalul maior Aurel Niculescu.

Spre orele 17:00 şi după au reintrat în joc Luca Bertossio, Baltic Bees, Jurgis Kairys, Forţele Aeriene Române (cu F16 în formaţie şi solo, alături de MIG 21), Hawks of Romania, elicopterele IAR 330 Puma şi paraşutiştii White Wings.

Ediţia a XI-a a Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition - BIAS a fost organizată de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Romaero, Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, Romatsa şi Şcoala Superioară de Aviaţiei Civilă.

Evenimentul din acest an a marcat celebrarea a 50 de ani de activitate aeronautică civilă a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti şi a 15 ani de la aderarea României la NATO.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: BIAS 2019